Concursul este destinat doctoranzilor și cercetătorilor din țară, vorbitori de limbă franceză, interesați să răspundă la provocarea de a prezenta subiectele lor de cercetare timp de 3 minute, convingător și în termeni accesibili unui public divers și neinițiat. Candidații, tineri cercetători de diferite discipline, au posibilitatea de a-și demonstra competențele de comunicare și de popularizare a științei, în același timp de a-și pună în valoare cercetarea științifică.
Competiția este deschisă pentru participarea publicului larg, iar prin intermediul său acesta poate intra în contact cu diverse domenii de cercetare. Nu în ultimul rând, această oportunitate facilitează crearea de relații durabile între doctoranzi, chiar de la începutul carierei lor științifice.
Concursul este organizat în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Agenția Națională de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare. Acest concurs internațional va reuni participanți din peste 33 de țări.
Câștigătorii finalelor naționale vor participa la finala internațională organizată în octombire 2023, la Rabat (Maroc), unde se vor întâlni cu finaliștii din Belgia, Canada, Franța, Maroc, Elveția, Irlanda și Consorțiul Europa Centrală.
Accesați aici pentru mai multe detalii și modalitățile de participare
Data limita pentru trimiterea dosarului de participare: 6 iunie 2023