Contacte


Comisia de Admitere
+373 22 509 149
+373 22 509 127
+373 22 509 140
+373 67 44 24 94
+373 67 44 24 95

Contabilitatea
+373 22 509 143

Anticamera Liceului
+373 22 509 131
liceul.european@gmail.com

La ce Facultate ați dori să studiați?

Adresați o întrebare

Profesorii noștri

Pleșca Ana

Pleșca Ana

Doctorand

Șef - Comisia de Management al Calității

Căutare

„Pune umărul, vaccinează-te!”- campanie de informare și mobilizare a studenților și tinerilor din Moldova

Pe 28 septembrie 2021 a fost lansată Campania de informare și mobilizare a studenților și tinerilor din Republica Moldova privind vaccinarea împotriva COVID-19. Campania „Pune umărul, vaccinează-te!” are scopul de a informa studenții despre necesitatea și importanța imunizării, precum și mobilizarea lor la vaccinare, prin mărirea accesibilității la imunizare.

La inițiativa Ministerului Sănătății și Ministerului Educației, împreună cu Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină și Consiliul Rectorilor din Republica Moldova, cu suportul Uniunii Europene și a Organizației Mondiale a Sănătății, în perioada 28 septembrie – 28 noiembrie 2021, se va desfășura Campania de informare și mobilizare a studenților și tinerilor din Moldova.

„Voi, tinerii, aveți o șansă, nu doar prin aceea că puteți pune umărul în mod direct, dar și prin faptul că vă puteți vaccina și continua studiile în băncile universitare. Totodată, puteți fi un exemplu pentru familiile voastre și oamenii din jur. Vă rugăm să puneți umărul direct și indirect, să transmiteți informația corectă celor de acasă, să ne ajutați să le protejăm sănătatea. Apelul nostru este nu doar să conștientizați gravitatea problemei, dar și să ne ajutați să revenim la normalitate, să ne ajutați să scădem presiunea acestui val.”, a menționat Ala Nemerenco, Ministra Sănătății.

În cadrul evenimentului de lansare, rectorii instituțiilor de învățământ superior din țară au semnat un Apel prin care și-au asumat implicarea și responsabilitatea pentru o bună gestionare și implementare a campaniei. Totodată, fiecare rector a primit câte un set de materiale informative care urmează să fie repartizate în campusurile universitare și căminele studențești.

„Mă adresez studenților cu îndemnul de a se implica activ în această campanie și să pună umărul în procesul de vaccinare împotriva COVID-19, pentru a putea reveni la normalitate. Implicarea voastră este una crucială, cred în potențialul studenților și în puterea lor de implicare, solidarizare și de suport pentru autorități. Implicați-vă cât mai activ! Explicați și celor de acasă și celor din jur, că vaccinarea este cea mai eficientă metodă pentru a reveni la o viață normală și pentru a diminua pierderile pe care le-am avut. Cred în voi și sper să dați dovadă de maturitate!”, a precizat Ministrul Educației, Anatolie Topală.

Informarea și organizarea procesului de vaccinare pentru studenți și tineri va avea loc în două medii diferite, universități și cămine studențești. Pentru partea de informare vor servi drept suport materiale informative despre vaccinarea împotriva COVID-19, precum și un șir de lecții publice de informare care se vor organiza în universități și cămine de către studenții voluntari de la Asociația Studenților și Rezidenților în Medicină.

„Salutăm, din partea Organizației Mondiale a Sănătății, inițiativă Ministerelor Sănătății și Educației de a desfășura campania de informare „Pune umărul, vaccinează-te!”. Cu toții suntem vulnerabili în fața virusului, indiferent de vârstă și statut social. Această campanie, organizată cu suportul Uniunii Europene, vine să ne ajute să comunicăm, să avem acces și să furnizăm mai departe date și informații bazate pe dovezi științifice, privind necesitatea vaccinării anti-COVID-19. Vaccinați-vă și puneți umărul pentru a pune capăt pandemiei de COVID-19.”, a afirmat Dr. Stela Gheorghiță, coordonator programe, Biroul OMS în Republica Moldova

În ceea ce ține procesul de vaccinare, acesta va fi organizat cu ajutorul Asociațiilor Medicale Teritoriale din mun. Chișinău și Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină. În fiecare universitate procesul de vaccinare va fi coordonat de către un Prorector desemnat.

„Pentru noi, medicii este foarte important ca oamenii să se vaccineze. Numai cu ajutorul vaccinului avem șansa de a depăși această pandemie. Trebuie să punem toți umărul, de la Rector la Student, de la Ministru la Angajat, să vaccinăm tinerii, angajații și oamenii care ne înconjoară. Noi susținem această inițiativă și suntem pregătiți pentru această colaborare frumoasă. Circa 96% din angajații noștri și 92% din studenții de la medicină sunt vaccinați”, a spus Rectorul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Emil Ceban.

Campania are scopul de informare a studenților de la ciclurile de Licență, Masterat și Doctorat din toți anii de studii, grupele cu predare în limba română și rusă, precum și grupele de studenți cu frecvență la zi, dar și frecvență redusă. În paralel, campania va pune accent și pe informarea și vaccinarea cadrelor didactice din universități, precum și a lucrătorilor auxiliari din instituții.

„Stimați și dragi studenți, viața voastră, a profesorilor și a celor din jur este prioritatea noastră. Respectăm fiecare alegere, însă, trebuie să conștientizăm, că vaccinarea rămâne a fi soluția cea mai eficientă pentru oprirea pandemiei. Vă îndemnăm, dragi studenți și tineri, să vă vaccinați cât mai curând posibil. Trebuie să conștientizăm, că vaccinarea este importantă și salvează vieți. Pune umărul, vaccinează-te!”, a menționat Grigore Belostecinic, Rectorul Academiei de Studii Economice din Moldova, președintele Consiliului Rectorilor din Republica Moldova.

La ora actuală, rata de vaccinarea în grupa de vârstă 18-24 ani este de 18,1%. Imunizarea este un instrument eficient de apărare în fața bolii, a urmărilor grave ale infectării și a deceselor provocate de COVID-19.

Sursă

Acest site web utilizează Cookie-uri

Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor.