Astăzi, rectorul Universității de Studii Europene din Moldova, profesorul universitar, doctorul în drept Iurie Sedlețchi își sărbătorește ziua de naştere.
Cu prilejul celor 66 de ani de viață, îl omagiem, deopotrivă, pe Omul, Juristul, Managerul, Savantul, Profesorul, Părintele Fondator al Primei Universități Private din țara noastră, Colegul și Prietenul, Iurie Sedlețchi!
Înzestrat de Dumnezeu cu o putere de muncă remarcabilă și energie inepuizabilă, profesorul Iurie Sedlețchi desfășoară astăzi o activitate neobosită ca om de știință, cadru didactic, manager și om al legii. Rectorul Iurie Sedlețchi și-a dedicat eforturile formării unui colectiv didactic de elită la Universitatea de Studii Europene, dar și a generațiilor de studenți, care sunt astăzi profesioniști în sistemul de Drept al statului nostru: magistrați, avocați, notari publici, executori judecătorești, consilieri juridici, lectori universitari.
Contribuția Dumneavoastră la dezvoltarea personalității fiecărui student a fost una crucială. Ați fost și rămâneți promotor al Adevărului, Dreptății și Demnității Umane!
Or, istoria omului se confundă cu istoria instituției și din această îngemănare a rezultat un lucru extraordinar. Pe harta educației și a cercetării, Universitatea de Studii Europene ocupă un loc aparte, fiind o instituție de prestigiu, care a devenit un factor activ de înnoire a învățământului moldovenesc.
Felicitări, domnule rector Iurie Sedlețchi! La mulți ani, rodnici, magnifici și viguroși! Multe proiecte interesante și inovatoare pe viitor!
Cu profund respect,
profesori, lectori, studenți, cercetători științifici ai Universității de Studii Europene din Moldova