Open Society Scholarship Programs
TERMENUL LIMITĂ DE DEPUNERE A DOSARELOR: 29 MARTIE 2019
Programul Civil Society Scholar Awards (CSSA) susţine mobilitatea academică internaţională pentru a oferi suport doctoranzilor şi cadrelor academice universitare în facilitarea accesului la resursele care vor contribui la o cercetare calitativă din punct de vedere social şi educaţional în ţara de reşedinţă.
Sunt eligibili programului:
-
Studenţii doctoranzi din domeniile eligibile de studii de la universităţi acreditate din ţara natală sau de peste hotare;
-
Cadrele academice universitare care predau cu normă deplină (titlul de master este obligatoriu) la una dintre instituţiile de învăţământ superior din ţara natală.
Aplicanţii trebuie să fie cetăţeni şi rezidenţi ai RM.
Programul va finanţa proiecte academice internaţionale de scurtă durată, precum:
- cercetare (colectarea datelor);
- vizite de cercetare la biblioteci, arhive sau universităţi;
- dezvoltarea cursurilor/curriculumului;
- colaborare internaţională care va rezulta în publicaţii internaţionale.
Orice domenii de studii/predare din cadrul ştiinţelor socio-umaniste sunt eligibile, dar în special cele legate de:
- drept, justiţie şi guvernare;
- dezvoltare sustenabilă şi managementul resurselor naturale;
- drepturi economice şi abilitarea celor nevoiaşi;
- sănătatea publică;
- asistenţa socială şi dezvoltarea comunităţii;
- politici şi drepturi în media;
- educaţie incluzivă;
- studii post-conflict;
- drepturile omului.
• Durata proiectului: între 2 –12 luni
• Perioada proiectului: 1septembrie 2019 –31 august 2020
• Solicitări maxime de finanţare: $15 000
Pentru informaţii detaliate privind programul, instrucţiunile şi formularul de aplicare, vă rugăm să accesaţi ACEST LINK.
Pentru detalii, contactaţi Centrul de Informaţii Universitare, str. Al. Puşkin 16, or. Chişinău, tel: (022) 221172, 37368220072, www.eac.md
Informație adițională: