În anul 2005, odată cu cea de-a 13 aniversare de la fondarea Universității de Studii Europene din Moldova, a fost instituită Facultatea de Jurnalism şi Științe ale Comunicării. Noua unitate didactică și administrativă s-a consolidat într-un nucleu profesionist de cadre din domeniu, reușind, într-un termen, relativ scurt, să se impună prin pregătirea unor specialiști de top în domeniul media din Republica Moldova.
Facultatea de Jurnalism şi Științe ale Comunicării funcţionează în următoarele forme de învăţămînt:
- Învăţămînt cu frecvență la zi: cu durata de studii - 3 ani;
- Învăţămînt cu frecvenţă redusă - 4 ani;
- Studii de masterat - 2 ani.
Misiunea și obiectivele strategice ale Facultății de Jurnalism şi Științe ale Comunicării sunt adaptate cerințelor unei pregătiri de profil jurnalistic modern, conform Programului de studii de tip Bologna, schimbărilor în presa națională, de după anul 2009 şi celor de orientare a statului spre integrare europeană.
Facultatea de Jurnalism şi Științe ale Comunicării are două specialități:
-
Jurnalism;
-
Ştiinţe ale Comunicării.
Programele analitice ale ambelor specializări sunt în concordanță cu disciplinele recomandate de Ministerul Educației, respectă cadrul național de calificări.
Studenții absolvenți, cu specializarea Jurnalism, pot ocupa posturi de reporter, redactor, editor și fotoreporter, atât în presa scrisă, cât și în presa on-line, reporter și redactor în presa audiovizuală, purtător de cuvînt.
Absolvenții cu specializarea Științe ale Comunicării pot pune în practică cunoștințele dobîndite în timpul facultății în cadrul agențiilor de relații publice, de publicitate. Studenții noștri se specializează în consiliere, relații cu presa, afaceri publice, organizarea de evenimente, planificarea și implementarea de campanii. În concordanță cu cererea de pe piața muncii interne, absolvenții pot accede la profesii precum: purtător de cuvînt, agent pentru relații cu presa, PR officer, consilier de imagine, analist media, consilier de afaceri publice. Studenții dobândesc competențele cerute de numeroase tipuri de activități precum:
-
Conceperea și redactarea diferitelor mesaje (comunicate de presă, interviuri, scrisori)
-
Relații de colaborare cu reprezentanții mass-media
-
Cercetarea (analiza mesajelor, a opiniei publice, monitorizarea unor programe)
-
Conceperea și implimentarea planurilor de campanile de promovare a imaginii (unei organizații, unui produs, unei persoane), de promovare a unei idei și de responsabilitate social
-
Organizarea de evenimente (conferințe de presă, lansare de produse, aniversări, vizite de presă, expoziții)
-
Consilierea și pregătirea unor lideri pentru apariții publice
-
Producerea de reviste de întreprindere, pliante și broșuri
-
și nu în ultimul rând gestionarea eficientă, din perspectiva comunicării, a situațiilor de criză cu care se pot confrunta instituțiile.
Studenții Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării beneficiază de o bază materială, tehnologică și didactică, adaptată standardelor și performanțelor jurnalismului actual.
Pe parcursul anilor, în cadrul facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării au fost realizate revista USEM, ziarul „Reporter USEM”. Actualmente, aici, se editează
publicația on-line „Reporter USEM”, cu știri scrise integral de către viitorii jurnaliști. Colectivul redacțional este format exclusiv din studenții facultății, sub coordonarea directă a cadrelor didactice de specialitate.
Practică de inițiere și cea de specialitate a studenților este asigurată în cadrul ziarelor, revistelor, posturilor de radio și posturi TV, agenții de publicitate instituții de stat și firme reprezentative.
Facultatea beneficiază și de alte atu-uri, inclusiv, parteneriate cu mai multe posturi de radio și TV, printre care și posturile de televiziune M1, Jurnal TV, Publika, Postul Național de Radio etc.
Activitatea ştiinţifică din cadrul facultăţii cuprinde o serie de manifestări sub forma sesiunilor de comunicări, destinate atît profesorilor, cît şi studenţilor. Studenții au posibilitatea de a participa la numeroase seminarii şi activităţi profesionale de tip workshop, alături de personalităţi din lumea media.