În perioada 2-3 decembrie 2022, Universitatea de Studii Europene din Moldova a găzduit Conferința Științifică Internațională Promovarea valorilor social-economice în contextul integrării europene, ediția a 5-a organizată în parteneriat cu
Evenimentul științific a fost onorat de reprezentanții partenerilor strategici ai USEM precum Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice în persoana domnului profesor universitar, doctor habilitat JUC Victor și Institutul Național de Cercetări Economice în persoana doamnei conferentiar universitar, doctor TIMUȘ Angela, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor în persoana directorului DARANUȚA Sergiu.
La eveniment au participat oaspeti din cadrul Universității Ștefen cel Mare din Suceava, Universitatea Petre Andrei din Iași (România), Universitatea Economică din Bratislava (Slovacia)
Conferința Științifică Internațională Promovarea valorilor social-economice în contextul integrării europene, ediția a 5-ea a înregistrat 65 de participanți din care 20 participanți din străinătate. Programul a inclus secțiuni pentru cadre didactice și pentru tineri cercetători. Programul poate fi consultat aici
În rezultatul manifestării au fost editate 2 volume.
Materialele conferinței pot fi listate: