Studenţii Facultăţii de Jurnalism a Universităţii de Studii Europene din Moldova au aflat ce posibilităţi de dezvoltare profesională le oferă Centrul pentru Jurnalism Independent, în cadrul caravanei CJI, care a debutat la 30 octombrie.
Studenţii au fost informaţi că pot beneficia de programe de instruire şi au fost încurajaţi să participe la cluburi de presă, ateliere, seminare şi alte evenimente organizate de CJI, unde au ocazia să înveţe meserie de la jurnalişti cu experienţă, să facă schimb de contacte şi să se întâlnească cu colegi din breasla jurnalistică.
Totodată, atât studenţii, cât şi profesorii prezenţi la întâlnire au fost de părerea că revista Mass-Media în Moldova, studiile şi rapoartele de monitorizare realizate de CJI sunt produse utile care îi ajută să înţeleagă problemele cu care se confruntă mass-media din Moldova la etapa actuală.
Valentina Enachi, şefa catedrei de jurnalism, USEM, spune că astfel de întâlniri sunt binevenite, deoarece studenţii au nevoie să comunice şi să se implice în diferite activităţi extracurriculare.
Întâlnirea cu studenţii USEM a fost organizată în cadrul caravanei CJI, activitate care îşi propune să consolideze relaţiile de colaborare cu instituţiile de învăţământ superior din Moldova.