Contacts


Admission Committee
+373 22 509 149
+373 22 509 127
+373 22 509 140
+373 67 44 24 94
+373 67 44 24 95

Accounting
+373 22 509 143

High School Reception
+373 22 509 131
liceul.european@gmail.com

Which Faculty from the listed below interests You?

Ask us a question

Our teachers

Gîlcă Constantin

Gîlcă Constantin

Doctor în drept

Șeful catedrei „Drept Privat”

Search

Programul „Burse pentru Viitorul Tău!” Ediția a V-a

Programul „Burse pentru Viitorul Tău!” - Ediția a V-a

Centrul de Informaţii Universitare anunţă lansarea programului „Burse pentru Viitorul Tău!”, ediţia 2018-2019, organizat cu suportul financiar integral al BC „Moldova Agroindbank” SA și susținut de către Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării şi Ministerul Sănătății, Muncii și Protecţiei Sociale din RM.
Programul are drept scop susţinerea tinerilor ce provin din familii social-vulnerabile din Moldova, pentru a facilita accesul lor la educaţie în instituţiile de învăţământ superior din ţară. În cadrul programului vor fi oferite 30 de burse a câte 10 000 MDL, pentru un an universitar. Bursele sunt acordate în bază de concurs şi au menirea să acopere necesităţile ce ţin de efectuarea studiilor (taxă de studii, cheltuieli de cazare, masă, rechizite de studiu ş.a.). Beneficiarii vor putea candida pentru reînnoirea burselor, pentru următorul an de studiu, în cazul în care au absolvit cu succes anul precedent de studii, demonstrând performanţe academice şi implicare în activităţi extracurriculare.
Moldova Agroindbank, în calitate de partener al programului, încurajează tinerii cu o condiţie socială mai dificilă, dar care sunt motivaţi de a obține studii superioare, oferindu-le suportul financiar necesar, pentru obţinerea unei educaţii de calitate.
 
Condiţiile de eligibilitate pentru candidaţi:
1) Să fie cetăţeni şi rezidenţi ai Republicii Moldova;
2) Să posede cel puţin o caracteristică social-vulnerabilă, din cele menţionate mai jos:
  • tineri ce provin din familii cu venituri modeste;
  • tineri ce provin din familii incomplete (familii monoparentale);
  • tineri ce provin din familii cu 3 şi mai mulţi copii, aflaţi la întreţinere (inclusiv solicitantul bursei);
  • tineri orfani şi tineri rămaşi fără îngrijirea părinţilor, aflaţi sub tutelă sau curatelă;
  • tineri cu dizabilităţi.
3) Să fie studenţi înmatriculaţi la studii cu frecvenţă la zi, în anul I, ciclul licenţă, în una din instituţiile universitare acreditate din RM (excepţie: filialele universităţilor străine cu sediul pe teritoriul RM);
sau
4) Să fie studenţi bursieri ai ediţiei precedente a acestui program (2017–2018), care pot candida
pentru reînnoirea bursei;
 5) Să dea dovada unei reuşite academice bune:
  • pentru tinerii înmatriculaţi la studii în anul I, ciclul licenţă, media de la concursul general de admitere să fie nu mai mică de 8, iar pentru cei care s-au înscris la cota de 15% din numărul total de locuri cu finanţare bugetară, media să fie nu mai mică 7;
  • pentru studenţii bursieri ai ediţiei precedente a acestui program, promovaţi în anul II sau III, media notelor pentru toţi anii de studii să fie nu mai mică de 8,5 – domeniile ştiinţelor social-umaniste şi nu mai mică de 8 – domeniile ştiinţelor exacte, tehnice şi medico-biologice.
6) Să demonstreze participarea în activităţi academice, extracurriculare şi de voluntariat (opţional).

Data limită de prezentare a dosarelor: 30 noiembrie 2018, până la ora 17:00!
Orarul de primire a dosarelor: luni – vineri, 10:00 – 17:00.
 

Atenţie!!! 
NU SUNT ELIGIBILI Programului „Burse pentru Viitorul Tău!” tinerii care au absolvit deja o universitate, cei care îşi fac studiile cu finanţare integrală din buget (ex: Academia Militară “Alexandru ce Bun”), cei care beneficiază de burse din partea altor organizaţii sau fundaţii pentru anul de studii 2018-2019!

Programul nu face discriminări pe criterii religioase sau etnice*!
*Tinerii de etnie romă sunt eligibili pentru un program de burse similar finanţat de către Fondul pentru Educaţia Romilor.
 
Procedura de evaluare şi selecţie:
Sunt consideraţi eligibili aplicanţii care îndeplinesc condiţiile de participare pentru program şi au prezentat dosarul de aplicare complet, respectând termenul limită. Decizia finală este luată de către o Comisie de Experţi Independenţi, care va evalua dosarele depuse, potrivit criteriilor de evaluare.
Pentru aplicare la program se va depune un dosar care constă din formularul de aplicare completat, precum și documentele solicitate.
Formularul de aplicare și regulamentul programului pot fi solicitate la sediul Centrului de Informaţii Universitare sau AICI: Descărcați formularul de aplicare
Dosarele de aplicare pentru concurs se vor depune personal sau pot fi transmise prin poştă ordinară (prin scrisoare recomandată „Poșta Moldovei”) la adresa:
Centrul de Informaţii Universitare
str. A. Puşkin 16
mun. Chişinău, MD 2012
Concurs „Burse pentru Viitorul Tău!”
 
Dosarele expediate în format electronic (poștă electronică) nu vor fi acceptate!
 
Contacte recepție: (022) 221167, (022) 221172, 068220072, email: eac@eac.md.
Coordonator de proiect – Olga Rusu, tel: 068220076, email: orusu@eac.md.
 
Dosarele incomplete sau prezentate după termenul limită nu vor fi examinate. Dosarele nu se restituie. Rezultatele concursului sunt definitive şi nu pot fi supuse contestării.
 
We use cookies to personalize content and ads, to provide social media features and to analyze our traffic. We also share information about your use of our site with our social media, advertising and analytics partners who may combine it with other information that you’ve provided to them or that they’ve collected from your use of their services.